vineri, 10 octombrie 2014

Simpozionul internațional „Memoria Diversității Românești”

vineri, 10 octombrie 2014
Marea Lojă Națională din România (MLNR) va organiza în perioada 23-26 octombrie 2014 un simpozion internațional intitulat „Memoria Diversității Românești”. Evenimentul care va avea loc la Muzeul Unirii din Iași și în Sala de Consiliu a Primăriei din Târgu Neamț este organizat de MLNR în parteneriat cu Institutului de Studii și Cercetări Simbolice Iași și al Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Iași, Asociația „Alexandru Ioan Cuza nr. 20” din Iași, Asociația „Lumina Moldovei” din Târgu Neamț și Asociația„Orbis Tertius/A Treia Lume” din București.


La simpozion vor participa specialiști din România, Republica Moldova, Israel și Germania: Viorel Achim (Cercetător, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, București), Sorin Antohi (Scriitor, Asociația Orbis Tertius, București), Alexandru Dan Ciochină (Director al revistei Trivium, Profesor, Universitatea de Medicină și Farmacie, Iași), Andrei Cușco (Lector, Universitatea de Stat, Chișinău/Cercetător, Institutul de Istorie „A. D. Xenopol”, Iași), Andrei Hoișie (Profesor, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași), Moshe Idel (Profesor, Universitatea Ebraică, Ierusalim), Augustin Ioan (Profesor, Universitatea de Arhitectură, București), Dietmar Müller (Cercetător, Universitatea din Leipzig), Victor Neumann (Profesor, Universitatea de Vest Timișoara, Director, Muzeul de Artă Timișoara) etc.

marți, 7 octombrie 2014

SALONUL INTERNAŢIONAL DE ARTE ŞI CULTURĂ MASONICĂ, ediţia a III-a

marți, 7 octombrie 2014
Evenimentul a avut loc în perioada 3-5 octombrie 2014 la Centrul Național de Artă TINERIMEA ROMÂNĂ din București. Inițiatorul și organizatorul acestui eveniment devenit deja o tradiție anuală în peisajul masonic bucureștean este Marele Oridin Feminin Român, organizație masonică feminină  iunie condusă de Marele Maestru Graziela Bârlă, MOFR a luat naștere pe 7 iunie 2006. Anul acesta a participat ca membru observator la Festivalul anual al CATENA care a avut loc în Scoția.


În deschiderea Salonului a avut loc o prezentare a ultimei ediții, iar liderul MOFR a ținut o cuvântare intitulată "Cât și cum construiesc Masonii astăzi". A urmato lansare de carte prezentată de Horia Nestorescu și un vernisaj interesant în care au fost expuse opere ale unor Masoni (femei și bărbați) din țară.

Pe parcursul celor trei zile au avut loc mai multe lansări de carte masonico și o serie de conferințe susținute de Răzvan Paul Mihăescu, Ștefan-Corneliu Morait, Adrian Ionescu-Miu, Viorel Dănacu, Bogdan Gamaleț, Horia Nestorescu, Constantin Obreja și Mircea Deaca. 

Pe durata evenimentului salonul a fost vizitat de profani și Francmasoni din aproape toate Obediențele Masonice din România, deși aceștia au participat în nume personal și nu reprezentând organizațiile din care aceștia făceau parte. De asemenea, salonul a fost vizitat și de F. & Secretarul General al Agenției, vizita având caracter personal și nu instituțional. Acesta consideră că manifestările masonice publice, indiferent de cine sunt organizate, oferă o mai mare deschidere Ordinului în fața lumii profane și pot duce la o mai bună înțelegere a valorilor și spiritului masonic în România.


 
◄Design by Pocket Distributed by Deluxe Templates