joi, 27 iunie 2013

Laureatul Premiului NICOLAE TITULESCU pentru Diplomaţie şi Politologie: Mihnea MOTOC

joi, 27 iunie 2013
Mihnea Motoc, Ambasadorul României la Uniunea Europeană, a fost laureatul de anul acesta al Galei Premiilor MLNR pentru secţiunea Dimplomaţie şi Politologie. iplomatul român (născut pe 11 noiembrie 1966 în Bucureşti) a studiat la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti (1984-1989). După absolvire a urmat studii post-universitare în drept internaţional privat la Facultatea de Drept a Universităţii din Nisa (1990-1991) şi studii de masterat în drept internaţional public şi comparat la George Washington University din Washington, DC (1991-1992).


Acesta a condus delegaţiile României la conferinţe internaţionale ale ONU, Consiliului Europei, OSCE şi UE şi a participat la negocierea bazelor politice ale tratatelor cu ţările vecine (1992-1996), a fost membru al Secretariatului Permanent al Comitetului Interministerial pentru Integrare Europeană (1996-1998) şi al International Humanitarian Fact Finding Commission (1996-2000).

În anul 2003 Mihnea Motoc a fost numit Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar şi reprezentant permanent al României pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite, fiind între anii 2004-2005 reprezentant al României în Consiliul de Securitate al ONU. În anul 2008 a devenit Ambasador Extraordinar şi plenipotenţiar şi Şef al Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană.

 
◄Design by Pocket Distributed by Deluxe Templates