miercuri, 27 octombrie 2010

Río Gallegos şi monumentul masonic

miercuri, 27 octombrie 2010
Este capitala provinciei argentiniene Santa Cruz (localizată în Patagonia). Masoneria a avut un loc aparte în istoria acestui Orient. Unul din monumentele care marchează arhitectura peisagistică este cel amplasat în faţa cimitirului din Río Gallegos, din Piaţa Poeţilor (Plaza de los Poetas), ridicat în anul profan 1991, pe când Nestor Carlos Kirchner era primarul Orientului.


Istoricii afirmă faptul că Manuel López Lestón (unchiul lui Nestor Kirchner) a fost unul dintre cei mai activi membri ai Lojii locale, lăsându-şi amprenta asupra istoriei masoneriei locale. Prima Lojă Masonică din acest Orient a fost Loja Rivadavia (de Rit Scoţian Antic şi Acceptat), fondată pe 15 martie 1920. Unii dintre Fraţii fondatori ai acestei Loji au primit lumina în Respectabila Lojă Hiram (din Patagonia). În 24 de ani, Loja Rivadavia a ajuns să aibe apriximativ 80 de membri (Fraţi Masoni), din care 32 erau de origine spaniolă. În afară de aceştia, procentajul se împărţea astfel: 20 argentinieni, 8 britanici, 3 danezi, 3 italieni, 2 germani, 2 uruguayeni, 2 iugoslavi, 1 cehoslovac, 1 scoţian, 1 chilian, 1 american şi 1 francez.


luni, 25 octombrie 2010

Tratat Fratern de Amiciţie şi Schimb Social şi Cultural

luni, 25 octombrie 2010
În data de 23 octombrie 2010, în Orientul Asuncion (Paraguay), a avut loc semnarea unui Tratat Fratern de Amiciţie şi Schimb Social şi Cultural între două dintre Lojile Marelui Orient din Sao Paulo şi Marii Loji Simbolice din Paraguay.



Tratatul a fost semnat între Loja Os Templarios Nr. 2722, din jurisdicţia Marelui Orient din Sao Paulo (federat Marelui Orient al Braziliei) şi Loja Kybalion Nr. 777, din jurisdicţia Marii Loji Smbolice din Paraguay.


joi, 21 octombrie 2010

Conventul Marii Loji din Malta

joi, 21 octombrie 2010
În data de 20 noiembrie 2010 Suverana Mare Lojă a Maltei va organiza Conventul Anual.


Puterea Comunistă de la Havana se amestecă în afacerile interne ale Masoneriei Naţionale

Secretariatul General al Agenţiei de Presă Masonică din România îşi exprimă preocuparea cu privire la acţiunile întreprinse de Marea Lojă a Cubei în ultimul an. După ce a fost expulzat fostul Mare Maestru (pe motive total neîntemeiate şi nejustificabile), acum se doreşte eliminarea unui Ilustru Mason cubanez: Gustavo Pardo Valdés.

Gustavo Pardo Valdés (fost deţinut politic în regimul lui Fidel Alejandro Castro Ruz) a fost Cancelar al Supremului Consiliu din Cuba, în prezent fiind Preşedintele Academiei Cubaneze de Înalte Studii Masonice. De asemenea, este colaborator al CUBANET (ONG susţinut de Guvernul Statelor Unite ale Americii prin intermediul National Endowment for Democracy).

În data de 16 octombrie 2010 a avut loc o reuniune a Supremului Consiliu unde a fost decisă punerea sub acuzaţii şi expulzarea a Suveranului Mare Inspector General Gustavo Pardo Valdés şi a încă şapte Fraţi. Cu toate acestea, Secretariatul General al APMR consideră că simpla prezenţă a doar 11 din cei 31 de membri care ar fi trebuit să voteze nu ar trebui să aibă validitate masonică.

Secretariatul General al APMR consideră imixtiunea politică în problemele interne ale Masoneriei ca fiind contrare drepturilor democratice şi consideră că subjugarea Masoneriei de către stat este contrară Principiilor Francmasoneriei Universale.

Secretariatul General al APMR îşi declară consternarea cu privire la modul în care o personalitate precum Fratele Gustavo Pardo Valdés este înlăturat înaintea alegerilor din 2012 pentru funcţia de Mare Maestru.

Trebuie amintit şi faptul că în anul 2007 (2 august), când Gustavo Pardo Valdés trebuia să devină Suveranul Mare Comandor al Cubei, au existat intervenţii politice pentru a împiedica acest lucru. Este vorba despre ordinele venite de la Caridad Diego, şefa Biroului de Afaceri Religioase al Comitetului Central al Partidului Comunist din Cuba. Aceasta nu a dorit ca Gustavo Pardo Valdés să conducă Supremul Consiliu din Cuba (la acea vreme era Cancelar al Supremului Consiliu).

Sursă: Agenţia de Presă Masonică din România


miercuri, 20 octombrie 2010

Programul celui de-al III-lea Convent Internaţional al Anticului şi Primitivului Rit Memphis-Misraim

miercuri, 20 octombrie 2010
09:30

- Deschiderea lucrărilor celui de-al III-lea Convent Internaţional al Anticului şi Primitivului Rit Memphis-Misraim, în Ţinută prezidată de Marele Maestru şi Marele Hierofant Giancarlo Seri

09:45

- Manrico Murzi (Mare Orator al Suveranului Sanctuar al Italiei) va prezenta Raportul Moral Anual al Suveranului Sanctuar Internaţional al Anticului şi Primitivului Rit Memphis-Misraim

10:15

- Primirea Prea Respectabilului Mare Maestru al Marelui Orient al Italiei, Fratele Gustavo Rafii (sau a delegatului său)
- Primirea Marilor Maeştri ai Corpurilor Ritualice recunoscute de Marele Orient al Italiei
- Primirea Suveranilor Mari Maeştri, Mari Comandori ai Suveranelor Sanctuare şi ai Marilor Delegaţii Magistrale ale Anticului şi Primitivului Rit Memphis-Misraim din străinătate

10:30

- Închiderea lucrărilor formale şi deschiderea publică a Lucrărilor Conventului (cu alocuţiunea Marelui Maestru şi Marelui Hierofant al Italiei, Fratele Giancarlo Seri)

10:45

- Manrico Murzi va introduce pe scriitorul Christopher KNIGHT şi pe Alteţa Sa Imperială Principesa Kaoru NAKAMARU a Japoniei

11:00

- Alteţa Sa Imperială Principesa Kaoru NAKAMARU a Japoniei îşi va susţine alocuţiunea cu privire la "Misiunea guvernelor şi a întregii umanităţi pentru găsirea şi reconcilierea tuturor credincioşilor şi religiilor"

12:00

- intervenţii din partea publicului

12:45

- pauză

15:30

- Scriitorul Christopher KNIGHT îşi va susţine alocuţiunea cu privire la "Conexiunile dintre Templieri şi Masonerie"; acesta va fi urmat de Leo LYON ZAGAMI, care va susţine o conferinţă intitulată "Esenienii"

17:45

- intervenţii din partea publicului

18:30

- Giancarlo Seri va trage concluziile Conferinţei celui de-al III-lea Convent Internaţional al Anticului şi Primitivului Rit Memphis-Misraim

Marele Consiliu al Marii Loji din Ohio

Mare Maestru - Bradford A. Goebel
Mare Maestru Adjunct - Kevin B. Todd
Prim Mare Supraveghetor - James F. Easterling Jr.
Secund Mare Supraveghetor - Norman J. Mick
Mare Trezorier - Ronald L. Connelly
Mare Secretar - C. Michael Watson
Mare Capelan - Robert A. Behner
Mare Orator - Steven E. Cokonougher
Mare Maestru de Ceremonii - Robert C. Rill Jr.
Prim Mare Diacon - Douglas N. Kaylor
Secund Mare Diacon - Eric R. Schau
Mare Acoperitor Extern - Robert C. Hager


luni, 18 octombrie 2010

Alteţa Sa Imperială Principesa Kaoru NAKAMARU participă la al III-lea Convent Internaţional al Ritului Memphis-Misraim din Italia

luni, 18 octombrie 2010
În data de 14 octombrie 2010 (ora 1:17 a.m.), Secretariatul pentru Comunicaţii al APMR a fost informat asupra faptului că Ritul Memphis-Misraim din Italia va organiza al III-lea Convent Internaţional.


Anticul şi Primitivul Rit de Memphis-Misraim va organiza în ziua de 13 noiembrie 2010 al III-lea Convent Internaţional al APRMM, un eveniment deschis publicului profan. Conventul va avea loc în Hotelul Victoria via Campania din orientul Roma (ora 10:00 - 13:00). Acesta va fi urmat de o conferinţă intitulată "Spiritualitatea şi divina prezenţă în omul noii epoci şi Misiunea Francmasoneriei Universale şi a întregii umanităţi". Evenimentul se va afla sub înaltul patronaj al Fratelui Giancarlo Seri, Mare Hierofant al APRMM.



Alteţa Sa Imperială
Principesa Kaoru NAKAMARU a Japoniei


Conferinţa va beneficia de prezenţa a trei personalităţi de renume mondial. Una dintre acestea este Alteţa Sa Imperială Principesa Kaoru NAKAMARU a Japoniei (nepoata Majestăţii Sale Împăratul Meiji), care va susţine o conferinţă intitulată: "Misiunea guvernelor şi a întregii umanităţi pentru găsirea şi reconcilierea tuturor credincioşilor şi religiilor".


După Principesa Kaoru vor interveni Christopher KNIGHT (scriitor), care va vorbi despre "Conexiunilor dintre Templieri şi Masonerie" şi Leo LYON ZAGAMI, care va vorbi despre "Esenienii".


Sursă foto: site-ul oficial al Alteţei Sale Imperiale
Sursă info: Agenţia de Presă Masonică din România


duminică, 10 octombrie 2010

Astana (Астана) o arhitectură deosebită

duminică, 10 octombrie 2010
În pregătirea lansării proiectului masonic internaţional APMR Cultural, Agenţia de Presă Masonică din România va începe de astăzi, 10 octombrie 2010, publicarea unei serii de articole ce sunt menite a sublinia diferite aspecte ale culturii din ţară şi din străinătate. Primul subiect abordat este acela al arhitecturii din capitala Kazakhstanului, Orientul Astana.



Orientul Asatna este localizat în partea nord-centrală a ţării, având o populaţie de aproximativ 692.000 de locuitori. Astana este al doilea cel mai mare Orient din Kazakhstan (fondat în anul 1830), fiind capitala oficială a republicii. Etimologia numelui ne îndrepată spre semnificaţia regală sau sacră a acestui Orient renăscut, asemenea păsării Phoenix (Fenix). Orientul a fost fondat, ca fortăreaţă, de cazacii siberieni.



În ciuda faptului că Orientul pare a fi terminat, planurile de finalizare ale acestui Orient au ca punct terminus anul 2030. Planurile originale de construcţie au fost trasate de arhitectul japonez Kisho Kurokawa. Cu toate acestea, în prezent, cel care se ocupă de planurile de construcţie ale Orientului, este Vladimir Laptev, care a declarat că doreşte să construiască un Berlin în stil eurasiatic.



Unul din monumentele impresionante ale noului şi vechiului Orient Astana este Palatul Păcii şi Reconcilierii, cunoscut şi sub numele de Piramida Păcii. Piramida inaugutară în septembrie 2006 a fost proiectată de Lordul Norman Foster. Incinta cuprinde elemente ale culturilor iudaice, islamice, creştine, budiste, hinduse, taoiste etc. Tot în incinta sa se găsesc o sală de operă, un muzeu naţional al culturii, o "universitate a civilizaţiei", o bibliotecă şi un centru de cercetare pentru grupurile etnice şi geografice ale Kazakhstanului.



Construcţia este percepută ca un centru global dedicat înţelegerii spirituale, renunţării la violenţă şi promovării credinţei şi egalităţii umane. Piramida se doreşte a fi o expresie a spiritului Kazakhstanului, un spaţiu de coexistenţă în armonie a diferitelor religii, culturi etc.

Un alt monument special este şi Bayterek. Construcţia a fost realizată tot de Lordul Norman Foster. Bayterek simbolizează mitologicul arbore al vieţii şi pasărea magică a fericirii (Samruk), din cultura ţării. Globul auriu din vârful copacului reprezintă oul păsării Samruk, care simbolizează Soarele, fiinţa supremă.




 
◄Design by Pocket Distributed by Deluxe Templates