vineri, 30 aprilie 2010

Masonii vin în ajutorul elevilor de la CCE din Oxford

vineri, 30 aprilie 2010
Pentru al treilea an consecutiv, Clear Creek Elementary din Oxford primeşte donaţiile Respectabilei Loji Canopy Nr.'. 290, din Orientul Oxford. Loja ajută în fiecare an elevii din ultimul an de liceu pentru a le facilita intrarea la Facultate. Peste numai câteva ore Fraţii vor merge la liceu pentru a participa la o ceremonie de strângere de fonduri unde, ca în fiecare an, vor contribui substanţial.

joi, 29 aprilie 2010

Lojile Garibaldi s-au reunit în timpul Conventului Marelui Orient al Italiei

joi, 29 aprilie 2010
Pe parcursul desfăşurării Conventului Marelui Orient al Italiei, Lojile ce-i poartă numele Fratelui Garibaldi s-au reunit. Este vorba despre o iniţiativă a Fratelui Paolo Mundula, Venerabilul Maestru al Lojii Giusseppe Garibaldi Nr.'. 1188 din Orientul Roma şi a Fratelui V. B. Z. din Loja Svetlost Balkana - Garibaldi Nr.'. 3 din serbia.


La reuniune au participat Lojile Giusseppe Garibaldi din Orientele: Rimini (Maestru Venerabil Paolo Mudula), New York (Maestru Venerabil Michael Spagnolo), Firenca, Ankona, Milano, Cipru şi Mexic.


Interviu în exclusivitate cu Fondatorul Agenţiei de Presă Masonică din România

Reporter APMR - Bună ziua! Înainte de toate vă mulţumesc pentru amabilitate şi disponibilitatea de a-mi acorda acest interviu.


Fondator - Bună ziua şi vă mulţumesc pentru invitaţie.


Reporter APMR - Înainte de a intra în subiecte mult mai ample, doresc a vă adresa o întrebare simplă, dar importantă pentru lămurirea unor chestiuni prezente. Ce este de fapt Agenţia de Presă Masonică din România, cum şi de ce a apărut, pentru cine şi cui i se supune şi, mai presus de tot, care este rolul său?


Fondator - Am să încep prin a vă explica ce este APMR! Într-un limbaj profan, Agenţia este, aşa cum îi spune şi numele, o agenţie de presă care preia o informaţie şi o difuzează. Nimic mai mult. Trecând în registrul masonic, vă pot defini Agenţia de Presă Masonică din România astfel: APMR este o structură masonică informativă, de caracter naţional şi internaţional, al cărei principal scop este acela de a aduce la cunoştinţa Fraţilor de pretutindeni ultimele ştiri şi informaţii despre noi, Lojile noastre şi Marile Loji din Lume, în particular, şi, în general, orice fel de informaţii relaţionate cu Masoneria. Toate acestea se fac astfel încât Sublimul nostru Ordin să fie pus într-o lumină pozitivă.


Agenţia a apărut în urma unei experienţe personale nu foarte plăcute, aş putea spune ca Mason, dar aparent "normale", ca om. Cum a apărut? Simplu! În urma unui efort foarte mare, pe care l-am depus începând cu anul 2008, fiind accentuat în vara acelui an şi intrat într-un ritm alert spre finele acestuia.


De ce a apărut? Este pentru a doua sau a treia oara când sunt întrebat direct acest lucru, dar mă bucur atunci când cineva mă întreabă. Experienţa prin care am trecut în primăvara-vara lui 2008 mi-a schimbat viaţa şi modul de a percepe Francmasoneria din România, dar mai ales de peste hotare. În acel moment de cumpănă, aş putea spune, am decis să ofer Maeştrilor Masoni din România un cadou, o unealtă, un lucru necesar pentru a nu mai rămâne doar la dispoziţia liderilor sau a Fraţilor care călătoresc. Am decis să le ofer o nouă fereastră construită chiar în zidul Templului lor, România. Aşadar, Agenţia Masonică a apărut exclusiv din dorinţa mea de a ajuta Maeştri Masoni din România.


Acum, faptul că mă întrebaţi cui i se supune mă poate face a mă gândi la un singur lucru: lui! Poate vă întrebaţi cine este acest lui. Ei bine, acest lui este o formă de a denumi pe cel de lângă tine, pe Fratele tău, cel cu care împarţi acoperişul Lojii tale, pe cel pe care-l întâlneşti la o Agapă, pe cel pe care-l cunoşti în călătoriile prin ţară sau străinătate. De fapt, Agenţia i se supune Francmasonului de bun simţ, care înţelege faptul că toleranţa şi raţiunea stau înaintea multor atribute ce ne caracterizează pe noi, Francmasonii secolului XXI.


Rolul Agenţiei de Presă Masonică din România este unul singur, dar acesta se mulează treptat pe schimbările inevitabile care au loc în cadrul Frăţiei la nivel mondial sau naţional. Principalul său rol este acela de a aduce un aport la opera universală a Francmasoneriei şi acela de a pune într-o lumină pozitivă, una corectă, Francmasoneria din România în România şi peste hotare.


Reporter APMR - Aţi spus mai devreme două lucruri care mi-au stârnit curiozitatea. Primul este cel legat de o neplăcută experienţă, iar al doilea este cel legat de imaginea Masoneriei din România. Puteţi dezvolta aceste două subiecte?


Fondator - Bineînţeles! În ceea ce priveşte experienţa mea nu am prea multe de spus, mai ales pentru faptul că nu îmi place să vorbesc despre lucrurile negative, mi-aş pierde timpul şi nimic nu se mai poate rezolva. Dar vă pot vorbi pe larg despre ce fel de imagine am vorbit.


Cunoaştem prea bine faptul că aproape jumătate de secol am stat sub opresiunea unei forme de guvernământ mai puţin agreate de poporul nostru şi nu numai. Demonizarea Masoneriei în anii roşii, precum şi literalmente exterminarea fizică a produs frică şi "pierderi de memorie". Să ne uităm puţin în spate! Ştiţi ce a însemnat Masoneria în România şi, mai ales Masoneria românească în străinătate? Am putea vorbi ani de zile despre aceste lucruri.


Câţi dintre Fraţi ştiu faptul că a existat o importantă corespondenţă între cel pe care-l numim fondatorul primei Mari Loji din România şi unul din principalii artizani ai Masoneriei aşa cum o cunoaştem astăzi? Vă vorbesc despre Ilustrul Frate Constantin Moroiu 33 şi Ilustrul Frate Albert Pike 33. Am să vă răspund cu mare tristeţe că foarte puţini!


Dar să nu credeţi că vina aparţine exclusiv mâinii roşii a comunismului! Nu poţi blama un sistem pentru că acesta a fost creat de oameni mai mult sau mai puţin binevoitori. Nu voi vorbi foarte mult despre acest lucru pentru că nu doresc să intru în polemică cu Fraţii mei, dar ceea ce a fost după 1990 şi până în 1993 şi între 1993 şi 1996, 1996 şi 2000, apoi nefastul an 2002, a dus la ceea ce, din păcate, avem astăzi: o imagine nu foarte prietenoasă a Masoneriei Naţionale în ochii profanului.


Să nu mă înţelegeţi greşit, nu critic pe nimeni şi nu am să o fac vreodată public, pentru nu consider aceasta un gest de diplomaţie, dar vreau să subliniez aceste perioade pentru că, cei care ştiu la ce mă refer ştiu foarte bine despre ce este vorba.


Reporter APMR - Mi-aţi povestit despre finele anului 2008, dar nu mi-aţi vorbit despre data de 5 februarie 2009. De ce?


Fondator - Ha, ha! Pentru simplul fapt că munca depusă în acea perioadă a dus la concretizarea a ceea ce avem astăzi. Data de 5 februarie, adică data la care a fost fondată Agenţia de Presă Masonică reprezintă pentru mine o pură formalitate, chiar dacă are o semnificaţie majoră în viaţa mea, asemenea zilei de 4 octombrie în care am fost iniţiat.


Reporter APMR - Am să trec acum la o serie de întrebări pe care le-am împărţit în trei categorii: APMR, Masoneria naţională şi APMR şi Masoneria Mondială şi APMR. Aş dori să îmi faceţi un scurt istoric al Agenţiei de Presă Masonică din România începând cu data de 5 februarie 2009 şi terminând cu data de azi.


Fondator - De data aceasta voi fi foarte subiectiv pentru că sunt chestiuni în care am fost implicat direct. Imediat după ce am lansat acest proiect numit APMR, am vrut să aduc un aport la promovarea valorilor culturale şi masonice naţionale peste hotare, fapt pentru care am lansat un Program Masonic Internaţional numit "România - O Minune a Europei". Programul a fost creat pe o durată de doi ani de zile, urmând a se încheia peste câteva luni, pe 11 martie 2011. De fapt, el nu se va termina, ci transforma.


Apoi a venit Paştele şi am plecat din capitală pentru câteva zile, aşa cum am făcut-o mereu. La întoarcerea mea în oraş, sau Orient aşa cum numim noi o localitate, am avut neplăcerea să fiu anunţat de o serie de două acuzaţii cu trimiterea în judecată. A fost unul din cele foarte puţine momente totalmente dezagradabile din viaţa mea. Depuneam un efort imens să ridic pe plan internaţional Agenţia, iar Fraţii mei doreau, ce-i drept neştiind că eu sunt în spatele Agenţiei, să mă acţioneze în instanţă. Într-un final m-am văzut nevoit să intervin personal şi să mă adresez uneia dintre cele două persoane pentru a evita a le aduce o neplăcere lor, şi nu mie sau Agenţiei, având în vedere că existau anumite animozităţi între ele şi vulnerabilităţi. Evenimentul a fost rezolvat şi, mai apoi părerile de rău nu au întârziat să apară. Cu toţii suntem oameni şi greşim!


A urmat apoi primul proces de promovare a unui eveniment. Pentru prima dată în istoria acelei organizaţii, CLIPSAS, se făcea o promovare a unei Adunări Generale Ordinare. Era prima noastră experinţă de acest fel şi am încercat să facem tot ceea ce ştiam şi puteam, în limita a ceea ce aveam.


Două luni de zile mai târziu, datorită pasiunii mele pentru Masoneria Braziliană, un model de organizare foarte bun, din punctul meu de vedere, am cerut APMR să încerce să intre în contact cu organizatorii celei de-a XXXVIII-a Adunări Generale a CMSB, un organism masonic ce reuneşte 100.000 de Masoni Regulari din Brazilia, mare parte din ei lucrând în Ritul Scoţian Antic şi Acceptat sub Supremul Consiliu pentru Brazilia condus de Suveranul Mare Comandor Luiz Fernando Rodrigues Torres 33. Cum la acea dată aveam o corespondenţă cu Marele Orient din Statul Goias, federat Marelui Orient al Braziliei, a fost înaintată o scrisoare în acest sens către Marele Secretar pentru Informatică, al cărui răspuns nu a sosit nici până în prezent.


Iniţial am cerut anunţarea faptului că APMR nu va promova acest eveniment dar, într-un moment de claritate totală, am decis să iniţiem discuţii direct cu Marea Cancelarie a Marii Loji Masonice din Statul Goias, al cărui răspuns a sosit neaşteptat de repede, în numai câteva ore.


A fost un răspuns pozitiv şi de salut faţă de interesul nostru. De fapt, în acel moment APMR îşi întărea poziţia pe plan extern, fiind obligată să lucreze la capacitate maximă pentru a reuşi a se ridica la înălţimea aşteptărilor Fraţilor de peste ocean.


Astfel, timp de aproape o săptămână, am fost în corespondenţă permanentă cu Marea Lojă al cărui Mare Maestru se pregătea să preia mandatul de Preşedinte al Confederaţiei. A fost o muncă asiduă dar cu rezultate formidabile. De fapt, în acea săptămână am reuşit să închegăm o relaţie de prietenie şi un parteneriat cu Marea Lojă din Goias care a devenit un stardard pentru noi, astăzi.


O lună de zile mai târziu, o altă pasiune a mea, Mexicul, mă făcea să cer APMR înaintarea unui proiect de promovarea unei Mari Loji din statul mexican San Luis Potosi, o Obedienţă care lucrează sub Supremul Consiliu pentru Mexic, condus de Suveranul Mare Comandor Onosandro Trejo Cerda 33. Marea Lojă "El Potosi", prin vocea Marelui său Maestru a acceptat propunerea noastră şi a fost început procesul de promovarea al celei de-a 118-a Aniversări a Marii Loji.


La fel ca şi în cazul Braziliei, prietenia ce af ost legată există şi astăzi, ea concretizându-se într-un parteneriat comun de colaborare într-un Program Masonic Binaţional.


Apoi a fost reuniunea IMNA de la Bucureşti care a reprezentat pentru APMR o dovadă în plus a autonomiei sale faţă de orice Putere a Masoneriei Simbolice şi Filosofice a Prezentului şi Viitorului. Reuniunea a fost un total succes, noi având şansa de a putea sta la masă cu Fraţi din mai multe ţări şi de a dezbate un impresionant raport făcut de persoana care astăzi ghidează afacerile externe ale Agenţiei noastre, alta decât Cancelarul în exerciţiu.


Pe 23 septembrie, dacă îmi amintesc bine, lansam canalul doi al APMR, mai exact Agencia de Prensa Masonica de Rumania, ca parte a ceea ce urma a fi lansat anul acesta: 2010 - Anul Internaţionalizării APMR. Au trebuit să treacă câteva luni de zile pentru a face cunoscut canalul care, astăzi, este mai cunoscut în Spania decât în America Latină.


La începutul lunii octombrie am decis că este cazul să încercăm a ne depăşi limitele şi, de aceea, Secretariatul a înaintat o ofertă de promovare a unui eveniment masonic regional din Brazilia. Doream la acel moment să ne dovedim nouă şi Fraţilor de peste ocean faptul că putem transforma un eveniment local în unul internaţional. Zis şi făcut! În colaborare cu Marea Lojă din Goias, APMR a reuşit acest lucru. Chiar în discursul Marelui Maestru organizator a fost amintit numele şi importanţa Agenţiei, fapt ce a determinat luarea unei decizii de către mine, ce-i drept mai puţin obişnuite.


Am decis la acel moment să scriu o scrisoare deschisă Marilor Maeştri prezenţi şi invitaţilor pentru a-mi exprima salutul, gratitudinea şi punctul de vedere faţă de evenimentul istoric care avusese loc, fără precedent în Masoneria Naţională Braziliană. Ţin să vă spun că am fost plăcut impresionat şi luat prin surprindere de imensa lor deschidere, dat fiind faptul nu numai că mi-au acceptat anonimatul, pe care mi-l păstrez, momentan, din motive personale, dar şi de faptul că au dat curs citirii scrisorii mele în cadrul Cinei de Gală la care participau toţi cei prezenţi, inclusiv Suveranul Mare Comandor al Braziliei.


Cred că la o săptămână sau două după eveniment, am primit de la Secretarul I al Agenţiei, domnul Ivan Stănescu, un decret emis de Prea Respectabilul Mare Maestru Ruy Rocha, Preşedinte al Confederaţiei Masoneriei Simbolice din Brazilia, prin care Făţia Sa recunoaştea importanţa activităţii APMR în Brazilia, prin internaţionalizarea evenimentelor, lucru care îmi confirma, din nou, caracterul Fraţilor noştri Brazilieni.


Tot în octombrie am lansat şi versiunea în limba italiană a APMR, dar care, din motive de resursă umană, în prezent este inactivă. Pe 1 noiembrie am decretat anul 2010 ca Anul Internaţionalizării APMR, iar zece zile mai târziu lansam ceea ce avea să devină cel mai de succes program al APMR: Programul Masonic Internaţional "Salvează Planeta". Mulţi ar spune că este un program care nu funcţionează, dar acest lucru se datorează faptului că nu am vreun interes în a promova programul în sine, ci mai degrabă mesajul său. Veţi observa că acest program, care este pe un termen nelimitat, se va extinde foarte mult pe spaţiile vorbitoare de limba engleză, franceză, spaniolă, portugheză şi germană. Ca fapt divers, o lună de zile mai târziu, Secretarul General O.N.U. a declarat anul 2010 ca Anul Internaţional al Biodiversităţii. Tot la finele lui decembrie, Marele Maestru al Germaniei, recent ales la acea dată, Prea Respectabilul Frate Templin, se adresa deschis, Fraţilor, cerând o implicare activă în procesul de salvare a Planetei.


Vreau să menţionez totuşi un eveniment foarte important şi care, aparent, a fost trecut cu vederea. Este vorba despre parteneriatul încheiat cu o publicaţie masonică on-line din America Latină: Diario Masonico. Prin această acţiune, am reuşit să trecem sub protecţia noastră această publicaţie care dispune de o imensă rezervă de informaţii de caracter masonic. În prezent, tot ce înseamnă afaceri externe ale acestei reviste virtuale sunt de competenţa APMR.


Anul trecut a fost încheiat prin promovarea unui concert de caritate organizat de o fundaţie la Ateneul Român, în data de 20 decembrie, eveniment organizat sub patronajul Ministerului, Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional.


Reporter APMR - Şi ce îmi puteţi spune despre acest an?


Fondator - Anul acesta a fost extrem de aglomerat şi, de ce nu, complicat. Ne-am extins şi în prezent funcţionăm, în paralel, şi în alte reţele precum Twitter, Facebook, Ning, YouTube, Vimeo, Dailymotion, Triulilu, Hulu, Justin.tv, MySpace, Wordpress şi Vevo. Pe 5 februarie am celebrat un an de existenţă, ocazie cu care am avut plăcerea să răspund nenumăratelor scrisori de felicitare sosite din străinătate, cu precădere din emisfera de vest.


Între timp, în lunile februarie şi martie am fost în permanentă corespondenţă cu Marea Lojă din Mexic pentru lansarea unui program binaţional intitulat Programul Masonic Binaţional "România-Mexic: O Viziune Masonică asupra Bicentenarului Independenţei şi Centenarului Revoluţiei Republicii Mexicane".


Reporter APMR - În ce constă acest program?


Fondator - Înainte de toate doresc să menţionez faptul că programul a fost lansat pe 1 aprilie în colaborare cu două Mari Loji din Mexic, una din Baja California şi una din San Luis Potosi. Programul constă în promovarea simultană în limbile engleză, spaniolă şi română a celui mai mare eveniment naţional organizat vreodată în Republica Mexicană. Deja se bucură de succes. Ţin să vă spun că Fratele nostru, Marele Maestru din San Luis Potosi este chiar membru al comisiei guvernamentale pentru organizarea evenimentului în statul său. Acum o săptămână am primit chiar şi o invitaţie din partea Comisiei Senatoriale pentru Organizarea Festivităţilor Bicentenarului şi Centenarului Republicii, pentru a participa la un eveniment care urmează a fi organizat în cadrul Palatului Senatului din Ciudad de Mexico.


Sper ca la finele acestei luni sau luna viitoare să avem şi un răspuns din partea Suveranului Mare Comandor al Mexicului în ceea ce priveşte aderarea Supremului Consiliu pentru Mexic la Programul Masonic Binaţional. Pentru Agenţie ar fi o onoare să colaboreze cu unul din cele mai vechi Supreme Consilii din lume.


Reporter APMR - Ce îmi puteţi spune despre reţeaua administrată de APMR?


Fondator - Nu foarte multe pentru că membrilor APMR le este interzis, prin regulament, să menţioneze despre acest lucru. Nu vreau să spun că este secret, dar să administrezi peste 120 de pagini virtuale şi reţele de caracter masonic în peste patru limbi de circulaţie internaţională este destul de complicat şi delicat.


Reporter APMR - Sunt surprins! Nu ştiam că sunt atâtea?!


Fondator - Da, este adevărat, până în prezent nu ştiau acest lucru decât trei membri APMR, printre care şi eu, plus o persoană străină Agenţiei. Până la finele anului acesta şi până pe 5 februarie 2011 Agenţia va avea în gestiune aproximativ 200 de pagini virtuale şi de reţele masonice. În mai puţin de un an de zile statisticile ne arătau că această întreagă structură a avut peste 400.00 de accesări din 200 de ţări şi posesiuni de pe cele şase continente ale lumii.


Reporter APMR - Cu ce Mari Loji şi Supreme Consilii din lume menţineţi relaţii oficiale şi neoficiale?


Fondator - Eu sau Agenţia?


Reporter APMR - Agenţia, bineînţeles!


Fondator - Oficial nu vă pot spune. Vă repet că există un regulament intern ce nu poate fi încălcat de nimeni, nici măcar de Fondatorul său.


Reporter APMR - Ce îmi puteţi spune despre ultimul decret emis? Chiar şi în Agenţie au fost persoane luate prin surprindere!


Fondator - Ştiu, am aflat şi eu în momentul în care mă consultam cu Cancelarul pentru Afaceri Externe, dar ţin să vă spun că Fratele şi Consilierul meu pe Probleme Speciale a fost de acord cu decizia mea şi o susţine. De altfel, am înţeles că au fost persoane străine APMR care şi-au pus întrebarea de ce a dat Agenţia recunoaştere, căci nu este Mare Lojă!


Am să vă spun ca da, nu este Mare Lojă şi că nu, nu a dat recunoaştere. Să vă explic! În calitate de fondator am plăcerea să port conversaţii personale cu diferite persoane via telefon sau e-mail, şi privilegiul de a dispune de rapoarte zilnice, săptămânale, lunare, trimestriale, semestriale şi anuale din partea APMR cu privire la ceea ce se întâmplă în Masonerie la nivel mondial, continental, naţional şi chiar local. Ca urmare a acestui lucru, în faţa cererii exprimate de Marea Comisie pentru Comunicare Socială a Marii Loji "El Potosi", aceea de a deveni colaborator internaţional al APMR în Mexic, şi în urma unei analize riguroase, având în vedere situaţia masonică din Mexic şi din acel stat, am decis ca pe lângă acel titlu, să exprim şi o poziţie oficială a Agenţiei cu privire la statutul Marii Loji. Prin urmare, nu am dat recunoaştere! Pur şi simplu ne-am luat libertatea de a recunoaşte noi, ca entitate, faptul că în acel stat nu există altă masonerie regulară alta decât cea practicată de Marea Lojă "El Potosi" şi de Supremul Consiliu pentru Mexic. Nu vreau să fiu înţeles greşit şi de aceea vreau să vă citez ceva: "aşa sunt recunoscut de Fraţii mei...".


Reporter APMR - Şi acum o ultimă întrebare din această primă serie. Ce se întâmplă cu relaţia Agenţiei de Presă Masonică din România cu CLIPSAS şi promovarea din acest an?


Fondator - Este un subiect foarte foarte delicat! Şi am să fiu sincer, aş prefera să discutaţi cu persoana care conduce Cancelaria pentru Afaceri Externe a Agenţiei.


Reporter APMR - Totuşi, o poziţie trebuie să aveţi. Care este aceasta?


Fondator - Da, o poziţie am avut, am şi o voi expune pe plan internaţional vineri, în funcţie de cum vor evolua lucrurile! Vreau să fie foarte clar un lucru, pentru a evita orice fel de confuzie! Anul trecut, când am promovat a 48-a Adunare Generală, toată lumea era încântată şi se bucura şi aici mă refer la membri, organizatori şi chiar la Preşedintele organizaţiei.


După aceasta, urma a se organiza a 49-a Adunare Generală la Casablanca, în Maroc, acolo unde Marele Maestru organizator şi-a exprimat dorinţa de a cere serviciile pretate de Agenţie. Din motive interne, reuniunea a fost mutată la New York, iar organizatorii de acolo au fost încântaţi de idee. Cancelarul nostru a scris Preşedintelui CLIPSAS, care a mulţumit pentru prestaţia de anul trecut şi pentru disponibilitatea şi amabilitatea noastră de a promova evenimentul şi anul acesta, Frăţia Sa spunând Agenţiei că a lăsat la latitudinea Fratelui Daly proiectul de promovare.


Fratele Daly a fost contactat şi Agenţia a cerut exclusivitate internaţională pentru promovarea evenimentului, document ce a şi sosit. După toate acestea a fost începută o muncă asiduă pentru realizarea promovării.


În cadrul procesului, aşa cum stabilisem cu organizatorii, am emis un comunicat către toţi membrii CLIPSAS, Vicepreşedinţi şi Preşedinte pentru informarea lor asupra faptului că vom promova în exclusivitate evenimentul şi prin care îi invitam să vizioneze spotul oficial al Adunării Generale de la New York.


Am fost extrem de neplăcut surprins de reacţia Preşedintelui şi de modul în care au evoluat lucrurile din momentul în care acesta a spus că, în calitate de preşedinte, retrage orice document oficial emis de Marii Maeştri. Realizaţi faptul că prima mea reacţia a fost aceea de spune că domnul în cauză încalcă principiile fundamentale ale Masoneriei şi că încalcă suveranitatea şi independenţa unei Mari Loji! Iniţial am ajuns să mă gândesc dacă nu cumva prin comportamentul său risc să pătez imaginea Agenţiei, ceea ce aproape a avut loc. Am fost sfătuit să aştept! Am aşteptat o săptămână şi apoi am dat comunicatul naţional.!Astăzi, teoretic, trebuie să fie primit şi un răspuns oficial al organizatorilor, iar, în condiţiile în care Preşedintele nu-şi va cere scuze public faţă de APMR, atunci vineri Cancelaria pentru Afaceri Externe va emite un comunicat internaţional cu poziţia noastră oficială şi, din acel moment, nu vor mai exista niciun fel de relaţii cu această organizaţie şi vom sancţiona, aşa cum am făcut mereu, orice exces de putere.
Mai mult, voi cere Secretariatului V, aflat în coordonarea mea, să vegheze asupra nivelului de democraţie din cadrul acestei organizaţii. Vă repet: nu accept, în calitate de Frate, să existe o lipsă de democraţie în Masonerie!


Reporter APMR - Acum voi trece la a doua serie de întrebări, cele cu privire la Masoneria Naţională şi APMR. Cum vedeţi situaţia prezentă a Masoneriei Naţionale şi care este rolul Agenţiei în Masoneria românească?


Fondator - Îmi place să cred în continuare că suntem pilonul de bază şi de rezistenţă al Masoneriei din această parte a Europei dar, citind ultimul raport cu privire la situaţia din Rusia, observ cum Fraţii noştri de la Răsărit au început să "alerge". Faptul că Marele Maestru Bogdanov a câştigat un nou mandat, lucru pe care îl salut, oferă Masoneriei ruse posibilitatea de a se stabilza şi de a iniţia noi proiecte pe plan intern şi internaţional. Vreau să vă spun că Prea Respectabilul se implică activ în necesităţile societăţii şi ţării sale. Am aflat cu plăcere de implicările sale directe în operele de caritate şi de programul, cel puţin aşa îl numim noi, pe care îl au pentru promovarea acţiunilor Marii Loji a Rusiei.


Masoneria naţională a trecut, cum este şi normal, prin momente importante, unele de cumpănă. Dar cred că dacă am înţelege cu toţii faptul că lucrurile neplăcute, precum orgoliul, ranchiuna, excesul etc., nu sunt bune atunci când le ducem cu noi în bagaj de fiecare dată când plecăm în străinătate, am reuşi să îmbunătăţim imaginea favorabilă pe care o avem deja în afară.


Agenţia de Presă Masonică din România a reuşit să aducă pe buzele Masoneriei din Mexic şi Brazilia numele de România, după foarte, foarte mulţi ani de absenţă şi nu a făcut-o pentru sine!
Ar fi bine să ne canalizăm cu toţii energia spre unitate! Vă mărturisesc că sunt adeptul unei Masoneriei Unite, a unei singure Mari Loji şi a unui singur Suprem Consiliu, cun un singur Mare Maestru şi un singur Suveran Mare Comandor.


Îmi place foarte mult ceea ce a spus Marele Maestru Eugen-Ovidiu Chirovici, cu privire la alegerile din cadrul Marii Loji, acum câteva zile, citez: "...îmi doresc şi voi avea grijă să fie o confruntare de idei şi nu de orgolii, de programe şi viziuni...". Dacă aceste cuvinte vor sta în mintea celor ce vor vota şi a celor care vor candida, atunci am să stau liniştit, gândindu-mă la o stabilitate şi mai mare. Cu toate acestea sper să observ un grad mai mare de democraţie în Masoneria naţională şi să fim lipsiţi de noi intrigi şi neînţelegeri ce-şi au baza în orgoliul personal.


La toate acestea aş dori să mai adaug un singur lucru. Mi-ar plăcea să se renunţe la teoriile induse de persoane mai puţin binevoitoare, care vorbesc despre relaţia Masoneriei cu vechile structuri ale regimului comunist. Orice persoană care face astfel de afirmaţii, fără a prezenta dovezi clare, recunoscute de justiţie ca atare, sunt demne de a nu fi luate în considerare. Masoneria sprijină instituţiile fundamentale ale statului, sprijină democraţia şi drepturile omului. Noi nu luptăm împotriva statului, noi îl consolidăm, îl ajutăm, îl susţinem, căci statul este format din cetăţeni şi aceştia reprezintă suveranitatea şi independenţa ţării noastre, a existenţei democraţiei în România.


Agenţia nu vrea să aibe un rol în Masoneria naţională neapărat. Aşa cum a existat şi fără APMR, poate să lucreze în continuare. Totuşi, mi-ar plăcea să nu mai aud vorbindu-se despre persoana mea sau despre cine este în spatele Agenţiei. Vă mărturisesc că am auzit atâtea nume şi atâtea comentarii, iar niciunul nu face referire la mine, aşa că...


Reporter APMR - Ce anume vă deranjează?


Fondator - Am să fiu foarte succint. În primăvara-vara lui 2009, la Bucureşti, Roma şi Paris, izolat şi în alte părţi, erau zvonuri care indicau că în spatele Agenţiei stau eşaloanele II şi III ale "fostei securităţi". Lucru care nu a fost absolut deloc pe placul meu, dar nu puteam face nimic în acest sens. Spre toamnă au apărut alte zvonuri care indicau anumite instituţii din ţara pe care, din respect pentru ceea ce fac şi oferă cetăţenilor, nu am să le numesc. Deja, la finele anului trecut, începutul acestui an, se vehiculau două-trei nume de persoane care ar sta în spatele Agenţiei, dar nici acestea nu erau persoana mea.


Sper ca acum, când Agenţia desfăşoară Programul Masonic Binaţional, apreciat în Mexic, să se înceteze cu astfel de comentarii nefondate şi lipsite totalmente de dovezi. Am o singură dorinţă, aceea nefiind primirea de laude şi mulţumiri, ci doar tăcere atunci când vine vorba despre persoana mea, pentru că nu toţi cei vorbesc despre mine mă cunosc. Mereu am pornit de la ideea că pentru a închega o prietenie ai nevoie de minim doi-trei ani de zile.


Reporter APMR - Cum vedeţi Masoneria Mondială şi ce rol poate juca Agenţia de Presă Masonică din România.


Fondator - Vă repet, Agenţia nu este actor şi nu vrea roluri. Este adevărat, aşa cum am spus şi mai devreme, că există un departament care face de la analize zilnice la analize anuale, de la nivel local şi până la nivel mondial.


Revenind la Masoneria Mondială, tot ceea ce vă pot spune în acest moment este faptul că trece prin nişte schimbări impresionante, adesea necesare. Din păcate nu pot şi nu doresc să dezvolt acest lucru pentru că ar însemna să expun analizele şi rapoartele APMR, fapt ce îmi este interzis.
Reporter APMR - Ce sunt aceste analize? Şi de ce nu sunt publice?


Fondator - Analizele, asemenea rapoartelor, reprezintă un material de lucru intern al APMR, destinat Cancelariei pentru Afaceri Externe şi Secretariatului V. Acestea nu sunt publice pentru faptul că nu dorim să influenţăm nimic, dar nici să lăsăm persoanele mai puţin binevoitoare să profite de pe urma acestora.


Reporter APMR - Aş dori se închei cu câteva întrebări personale. Cărei Loji faceţi parte şi pe cine preferaţi la conducerea Masoneriei din România?


Fondator - Am să fac o glumă, şi am să vă spun că singura Lojă pe care o cunosc se numeşte Masonerie! Nu, nu vă pot spune, nu aş dori să se înceapă polemici, iar apoi din cauza apartenenţei mele la o Lojă sau alta, să fiu atacat, nefondat, de tot felul de indivizi care aduc eternele discuţii că eu sunt regular, ba că sunt iregular pentru că Marea Lojă a apărut nu şiu cum, că Marele Maestru a făcut nu ştiu ce etc.


Vă mărturisesc faptul că am multe propuneri de a deveni membru al unor Loji Masonice din străinătate, dar îmi este greu să accept acest lucru. Sunt Mason român şi consider că aparţin acestui Ordin naţional. Momentan nu am motive "suficiente" pentru a mă integra într-o altă Mare Lojă.
Înainte de a mă întreba pe cine prefer la conducerea Masoneriei româneşti, vă rog să aşteptăm să vedem o singură Mare Lojă, pentru că momentan sunt atât de mulţi Mari Maeştri, unii mai regulari decât alţii, încât devii confuz. Dacă mă întrebaţi la nivel de regularitate, conform standardelor recunoscute de Marea Lojă Unită a Angliei, atunci nu vă pot răspunde pentru că nu ar fi corect din partea mea. Să câştige cel mai bun!


Reporter APMR - Şi o ultimă întrebare. Care este media de vârstă în cadrul Agenţiei de Presă Masonică din România?


Fondator - Dacă mă exclud din acest calcul, atunci vorbim nu despre o medie, ci despre o vârstă ce variază între 30 de ani şi 38 de ani. Promovez ideea de tineret. Uitaţi-vă la Marea Lojă Naţională din România şi vedeţi câţi ani are Marele Maestru! Uitaţi-vă la Marile Loji din Rusia, ba chiar din Spania! În mod cert mai sunt şi altele, dar de pe alte continente.


Reporter APMR - Vă mulţumesc pentru timpul acordat.


Fondator - De asemenea.


vineri, 23 aprilie 2010

APMR denunţă caracterul autoritarist al acţiunilor în cadrul masonic

vineri, 23 aprilie 2010
Agenţia de Presă Masonică din România îşi exprimă îngrijorarea faţă de gradul de democraţie existent în CLIPSAS (organizaţie masonică internaţională). Carenţele sistemului administrativ şi decizional intern, precum şi imixtiunea în afacerile interne ale unei jurisdicţii masonice din partea unor terţi, indiferent de funcţia în cadrul organizaţiei, a gradelor masonice sau a demnităţilor ocupate în Masoneria Simbolica şi/sau Filosofică, lucruri ce nu corespund cu principiile structurii noastre, fac Agenţia de Presă Masonică din România să pună sub semnul întrebării o atitudine cvasi-autoritară a Preşedintelui în exerciţiu.


Ca urmarea a unei neînţeleri ajunse în pragul unui conflict deschis, Agenţia de Presă Masonică din România a suspendat, la ordinul Fondatorului său, paginile virtuale destinate promovării CLIPSAS, de asemenea au fost retrase banner-ele din întreaga reţea, iar colaboratorii noştri internaţional au acţionat în acelaşi sens.


Prin acest comunicat, de caracter naţional, Agenţia de Presă Masonică din România, a cărei imagine a fost afectată pe plan extern, critică şi protestează public în faţa acestui act lipsit de democraţie şi de caracter masonic. Aşa cum a exprimat şi în comunicatul emis în data de 24 martie 6010/2010, (...) Agenţia de Presă Masonică din România, în baza Cartei APMR, a Constituţiei APMR şi a Regulamentului Intern al APMR, nu se supune vreo altei supreme autorităţi decât aceleia a Libertăţii de Deplină Conştiinţă şi nu recunoaşte altă legislaţie masonică alta decât cea a Principiilor Francmasoneriei Universale enunţate în primul paragraf. APMR nu se supune decât Ordinului Francmasonic şi nu vreunei Puteri a Masoneriei Simbolice ori Filosofice Naţionale ori Internaţionale, menţinând relaţii de amiciţie, colaborare şi corespondenţă cu Loji, Obedienţe Masonice, Supreme Consilii şi Confederaţii Masonice, Instituţii, Organizaţii, Organisme, Institute, Structuri Masonice.


Prin urmare, Agenţia de Presă Masonică din România, în baza nerespectării concordatului de către Marile Loji organizatoare ale celei de-a 49-a Adunări Generale a CLIPSAS şi a pretenţiilor exacerbate ale Preşedintelui CLIPSAS impune embargo pe orice ştire relaţionată cu organizaţia, până la o eventuală repoziţionare a Preşedintelui CLIPSAS, prin exprimarea scuzelor sale public. APMR cere acelaşi lucru şi colaboratorilor săi internaţionali.


În data de 30 aprilie, Agenţia de Presă Masonică din România va emite un comunicat de caracter internaţional, pe această temă, comunicat ce va fi adus la cunoştinţa opiniei masonice internaţionale.

joi, 22 aprilie 2010

A murit Marele Maestru din Trecut al Marii Loji "El Potosi"

joi, 22 aprilie 2010
În urmă cu numai câteva ore a trecut la Orientul Etern Marele Maestru din trecut al Marii Loji de Stat, Suverane şi Independente "El Potosi" de Antici Liberi şi Acceptaţi Masoni de Rit Scoţian Antic şi Acceptat, Fratele Rubén Romo Rios.

miercuri, 21 aprilie 2010

Formând azi cetăţeanul de mâine

miercuri, 21 aprilie 2010
De când a preluat conducerea Batalionului 12 Regional al Poliţiei Militare, în Orientul Porangatu, Fratele şi Colonelul Reno Julius Mesquita, demnitar al Lojii João XXIII, din Orientul Goiânia, a desfăşurat o activitate demnă de reunoaşterea comunităţilor.
Fratele a iniţiat programul "Formând azi cetăţeanul de mâine", reuşind transformarea unuia dintre cele mai problematice licee într-un model de organizare, disciplină, curăţeni şi linişte pentru profesori. Directoarea acestui liceu este soţia Fratelui Lazaro Rodrigues Campos, din Loja Caridade e Justiça din Orientul Porangatu.


Drept urmare a acestui fapt, Marele Maestru statal al Marelui Orient din Statul Goias, Prea Respectabilul Frate Barbosa Nunes, Secretarul pentru Informatică, Fratele Abel Tolentino şi Consilierii Daniel Duarte şi Dary Ferraz, au participat la o reuniune care a avut loc în Liceul Waldemar Amaral, pentru a observa realizarea Fratelui nostru.

sâmbătă, 17 aprilie 2010

Marea Lojă "El Potosi" se uneşte Programului Masonic Binaţional

sâmbătă, 17 aprilie 2010
Marea Lojă de Stat, Suverană şi Independentă "El Potosi" de Antici Liberi şi Acceptaţi Masoni, din statul mexican San Luis Potosi, se uneşte efortului depus de Agenţia de Presă Masonică din România pentru promovarea festivităţilor naţionale din Statele Unite Mexicane (Mexic) la nivel mondial.

Marea Lojă lucrează sub Supremul Consiliu pentru Mexic, aflat sub ciocanul Prea Puternicului Suveran Mare Comandor Onosandro Trejo Cerda, corp al Masoneriei filosofice recunoscut de Supremul Consiliu pentru Jurisdicţia de Sud a Statelor Unite ale Americii, aflat sub ciocanul Prea Puternicului Suveran Mare Comandor Ronald A. Seale 33°.

Marea Lojă, cu care au fost începute discuţiile iniţial, este a doua Mare Lojă Regulară din Mexic, dupăa Marea Lojă din Statul Baja California, care se alătură iniţiativei Fratelui Fondator. Se aşteaptă ca şi alte Mari Loji Regulare să se alăture APMR, la fel şi Supremul Consiliu pentru Mexic, lucru ce va fi aflat cel mai probabil la începutul lunii mai.

miercuri, 14 aprilie 2010

Preşedintele CMSB a participat la evenimentele maosnice din Porto Velho

miercuri, 14 aprilie 2010
În data de 9 şi 10 aprilie 6010/2010, în Orientul Porto Velho au avut loc a VVI-a Reuniune a Marilor Maeştri din Regiunea de Nord a bRazilie şi a 25-a Aniversare a Marii Loji din statul Rondônia, eveniment la care au participa unii din cei mai importanţi lideri ai Masoneriei Braziliene în frunte cu Preşedintele Confederaţiei Masoneriei Simbolice din Brazilia şi Mare Maestru al Marii Loji Masonice din Statul Goias, Fratele Ruy Rocha de Macedo.


 
◄Design by Pocket Distributed by Deluxe Templates